Mulți dintre cei care creează astăzi au trecut probabil măcar o dată prin frustrarea cauzată de un coleg care a “împrumutat” creația lor, un client care nu le-a plătit serviciile de design sau de un competitor care pur și simplu a copiat fără scrupule.

De obicei, păgubiții rămân doar cu frustrarea, pentru că își imaginează că lupta pentru drepturile lor implică procese, avocați, costuri și riscuri imense pentru ani lungi de zile, fără a avea siguranța că vor primi dreptate. Există astăzi, însă, modalități accesibile și ieftine pentru a-ți proteja creațiile, despre care vom vorbi mai jos.

Foto: Olivia Hotshot

O scurtă introducere în drepturile de autor

Acum peste 120 ani (în 1886, la Berna) Germania, Franța, Belgia, Italia, Spania, Elveția și Marea Britanie au semnat un tratat în care recunoșteau și apărau reciproc creațiile intelectuale și drepturile de autor (România a aderat în 1927). Recunoașteți probabil țările care, și acum, vând cel mai mult activitate intelectuală și crează cel mai mult design industrial și comercial?

Încă de pe atunci intelectualii și-au data seama că dacă vom trata furtul intelectual la fel cum tratăm și pedepsim “băgatul mâinii în buzunar” îi vom încuraja pe cei care creează să continue să aducă valoare prin ideile și operele lor. Cheia în recunoașterea dreptului de autor este momentul cert al creației—dacă poți demonstra că ești primul care a creat ceva, atunci poți demonstra legal că drepturile de autor îți aparțin. Pînă nu de mult, principalele metode de a demonstra momentul creației erau ștampila poștei sau cea a unei notar, care puteau atesta o dată certă.

eCopyright.ro

În prezent, există instrumente online care îți pot atesta data creării unui material, fără să fii nevoit să te deplasezi la un notar și fără taxe enorme. În România, singurul instrument de acest tip este www.ecopyright.ro, dezvoltat de agenția de proprietate intelectuală Weizmann Ariana & Partners și acreditat de MCTI.

Cum îți înregistrezi creația?

  • Te înregistrezi pe site (numele întreg, CNP-ul și adresa de email sunt obligatorii)
  • Adaugi creația sub forma unui fișier PDF (de maxim 5Mb, suficient pentru câteva mii de pagini de text sau câteva zeci de pagini cu imagini și desene)
  • Plătești taxa de 15 EUR pe loc (prin card bancar sau SMS)
  • Primești un cod și o criptare unică a documentului prin e-mail, care pot folosite oricând pentru a demonstra că la data respectivă erai autorul creației.

Ce trebuie să mai știi?

  • Această înregistrare nu te apără de furt, însă e o dovadă clară, acceptată de orice instanță, că tu erai autorul creației înregistrate la acea dată.
  • În plus, faptul că tu deții această dovadă poate fi util în orice conflict cu un client, competitor sau altcineva care ți-a “furat ideea”, pentru că le va fi evident că ai o dovadă care va fi hotărâtoare în instanță
  • Înregistrarea cu dată certă nu este similară și nu înlocuiește înregistrarea la OSIM a mărcilor comerciale sau desenelor industriale, însă este o măsură utilă și preventivă când crezi că poți avea probleme în viitor.
  • Nu-i asculta pe scepticii care spun că nu există legi, că nu se aplică, că nu se face dreptate etc.. Există legi care se aplică și există instanţe specializate in proprietate intelectuală. Site-ul eCopyright conține suficiente exemple care demonstrează că se face, și în aceste cazuri, dreptate.